Fisura anala- simptome si metode de tratament
Fisura anala, afectiune recunoscuta ca entitate clinica din 1934, este o ulceratie anala superficiala, ovalara sau triunghiulara , insotita de dureri si de contractura sfincteriana.
Pe langa aceste simptome se pot adouga si alte manifestari : constipatie, pruruit, supratii perianale si manifestari neuropsihice.
Durerea cauzata de aceasta afectiune apare in trei timpi. Dupa primele senzatii de durere determinate de actul defecatiei urmeaza cateva minute de calm iar apoi instalarea unei dureri de intensitate destul de mare ce poate dura cateva ore.
Aproximativ 70% dintre pacienti observa aparitia sangerarii pe hartia de toaleta sau pe fecale. Pierderi semnificative de sange asociate acestei afectiuni apar doar in cazuri exceptionale.
Contractura sfincteriana este mai putin constanta decat durerea si este mai frecventa la femei.
Stadiul prefisurar (de forma unor mici eroziuni superficiale) este asociat de durere doar in momentul pasajului fecalelor si uneori si de mici rectoragii.
Fisura acuta debuteaza brutal si este asociata cel mai des cu emisia unui scaun dificil.
Simptomatologia modificandu-se putin cate putin, fisura trece in stadiul cronic.
Durerea fiind mai putin intensa si de o durata mai scurta in acest stadiu este posibil tuseul rectal si chiar introducerea unui anuscop de calibru mic.
Fisura infectata reprezinta ultimul stadiu al evolutiei.
Tratamentul medical aduce vindecarea in peste 80% din cazuri.
Pentru inceput, este necesara combaterea tulburarilor de tranzit si a defecatiilor dificile.
Masurile igienico-dietetice trebuie asociate obligatoriu celorlalte metode de tratament.
Tratamentul topic (local) combate spasmul si durerea si imbunatateste conditia circulatorie locala. Se utilizeaza in 3-4 aplicatii locale zilnice.
O alta metoda de tratament in cazul fisurii anala ( acute si cronice) o reprezinta toxina botulinica. Aceasta este direct injectata in muschiul sfincter intern pentru a permite tonusului muschiului sa revina la normal.
Pacientii candidati la injectarea cu toxina botulinica necesita o examinare proctologica atenta si trebuie sa prezinte un sfncter hiperton.
Solutia se injecteaza bilateral, la cca. 1 cm profunzime, la nivelul sfincterului intern, de o parte si de alta a fisurii, cu ajutorul unui ac fin.
In majoritatea cazurilor , durerea se reduce inca din prima zi .
Rata de vindecare este de 70-80% din cazuri , procent imbunatatit dupa reinjectare(90%), motiv pentru care interventia chirurgicala este indicata doar in cazul fisurilor complicate.
in Categoria Fisura anala
